Despre noi

CRIUS este o companie specializată în consultanță în afaceri și management în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, din 2012 fiind membru acreditat ACRAFE.

Compania și-a propus să vină în sprijinul întreprinzătorilor din România, prin identificarea celor mai bune soluții și oportunități viabile pentru afaceri. Astfel, prin diverse surse de finanțare este asigurată extinderea, modernizarea și diversificarea activității companiilor, obiectivul principal fiind acela de a oferi soluții complete.

Valorile promovate:

  • Creativitate;
  • Respect;
  •  Integritate;
  • Unicitate;
  • Seriozitate.

 

Echipa CRIUS este formată din 16 angajați și peste 10 colaboratori de diverse profesii : economiști, juriști, experți contabili, auditori financiari, ingineri, specialiști IT.

Portofoliul companiei cuprinde peste 150 de clienți și peste 200 de proiecte din diverse domenii de activitate. De-a lungul anilor clienții CRIUS au oferit oportunitatea de a dovedi profesionalismul și cunoștințele din domeniul afacerilor și managementului.